Gabriel Mutu: Sectorul 6 e un loc mult mai sigur datorită unui sistem video complex și ultramodern

Gabriel Mutu: Sectorul 6 e un loc mult mai sigur datorită unui sistem video complex și ultramodern
Publicat: 24/09/2020, 09:30

Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concrete, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, am finalizat procedurile pentru implementarea Sistemului integrat de monitorizare video a celor mai accesate zone din Sectorul 6: unități de învățământ, piețe, marile intersecții, dar și zone din interiorul cartierelor. Toate camerele incluse în Sistem vor fi conectate la un Centru de Monitorizare, aflat în legătură directă cu echipele mobile ale Poliției Locale. Softul de operare a acestui sistem se bazează pe capacitatea de analiză comportamentală, printr-un dispecerat ultra modern, și pe intervenția rapidă a 30 de echipaje permanente, care asigură monitorizarea de la nivelul fiecărei microzone a sectorului nostru.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR: "O...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Pensiile românilor, micșorate înainte de recalcularea din septembrie! Din ce cauză au primit unii pensionari...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
Teo Trandafir, topită după Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu a aflat de la televizor
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Protejarea a doar 1,2% din suprafața planetei, suficientă pentru a salva specii în pericol
×